Dia.Logos- mai mult decât muzică!
E pauză. Unul câte unul, copiii se strâng ca un roi de albinuțe în jurul părintelui Alexandru, așteptând să primească o gustare care le dă puterea de a mai cânta puțin. Salba de bănuți care le acompaniază frumoasele colinde stă așezată pe masă, iar...
Închiderea aniversărilor Reformei marcată impresionant la Sibiu și Cristian
Ultimii meri din seria de evenimente „12 meri pentru un cuvânt clar” au fost plantați în 28 și 29 aprilie 2018 la Sibiu și în comuna sibiană Cristian (Großau). Manifestările au constat dintr-un pelerinaj ecumenic, discuții, momente de rugăciune și un festival comunitar prin...
„The World of the Bible”: 40 de ani de activitate
Publicată de Bayard, Revista semestrială „The World of the Bible” sărbătorește aniversarea a 40 de ani, constituind un instrument prețios de popularizare științifică a universului biblic, al cărui înțeles caută întotdeauna o reînnoire.
Așa cum preciza și unul dintre colaboratorii permenenți ai revistei, arheologul Estelle...
Vom Konflikt zur Gemeinschaft
În 2017, Catolicii şi Luteranii vor privi împreună asupra evenimentelor
Reformei de acum 500 de ani. În acelaşi timp, vor reflecta şi asupra celor
50 de ani de dialog ecumenic oficial dintre bisericile lor. În aceşti ani,
comuniunea care au început din nou să existe între ei...
Ziua Libertății Religioase, la propunerea Bisericii Unitariene Maghiare
La împlinirea a 450 de ani de la proclamarea Edictului de Turda (1568) care consfințea libertatea religioasă a fiecărui individ, Biserica Unitariană Maghiară pregătește o petiție adresată Parlamentului României, Ungariei și Uniunii Europene pentru ca 13 ianuarie să devină Ziua Libertății Religioase.
Data de 13...
Rămas bun, Paul Philippi!
Biserica Evanghelică din România, comunitățile ei, instituțiile, așezămintele și organizațiile acesteia, preoții și enoriașii ei sunt în doliu, după moartea Prof. univ. dr. Paul Philippi. Ieri, la Brașov, cu toții l-au condus pe ultimul drum pe cel care s-a numărat între cele mai remarcabile...
Teologie și Violență- Conferință internațională la Mănăstirea Bose
Institutul Teologic Biblic „Sfântul Andrei” (Rusia) și Mănăstirea Bose (Italia) organizează în perioada 24-27 octombrie 2018, Conferința Internațională cu titlul „Teologia și Violența- înțelegând rădăcinile conflictelor religioase”. Pentru aceasta organizatorii lansează „Call for paper” și invitația de a participa la evenimentul ce se va...
Cursul de vară PRO ORIENTE, pentru absolvenții de studii superioare
Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB) invită absolvenții de studii superioare (nivel licență, doctorat sau postdoctorali) să ia parte la cursul de vară PRO ORIENTE ce se va desfășura în perioada 9-12 iulie 2018, la Casa Kardinal König din Viena. Tinerii participanți sunt chemați să...
Sfânta Tereza de Lisieux și Sfântul Siluan de Athos
Obștea Schitului carmelitan „Sfânta Cruce” din Stânceni a sărbătorit-o la 1 octombrie pe Sfânta Tereza de Lisieux, într-o comuniune ecumenică menită să le descopere celor prezenți, indiferent de confesiunea religioasă, profunzimea și caracteristicile sfințeniei a doi oameni desăvârșiți, care au trăit în tradiții liturgice...
Detalii legate de vizita Papei la Consiliul Mondial al Bisericilor
Vaticanul și Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB) au dezvăluit, astăzi, 15 mai 2018, detalii despre vizita de referință a Papei Francisc pe care Suveranul Pontif o va efectua pe 21 iunie, la Geneva, cu ocazia aniversării a 70 de ani de la înființarea CMB....
















